Timpul-dusman sau prieten? Indiferent de parerea fiecaruia acesta trece...nu sta in loc...atunci de ce sa pierdem vremea.De ce sa stam in casa pe o vreme cu un soare caramiziu care scalda frunzele galbene ale copacilor in lumina sa.Ador bucurestiul.Am iesit din camin sa cumpar cate ceva de la magazinul din colt cand am ramas ancorat in atemporal.Timpul care face tramvaiul jegos sa scrasneasca si sa sune din clopotel cand trece prin fata ta ...timpul care face masinile sa se indrepte incet incet spre locul numit "casa" timpul care mobilizeaza oamenii sa-sai faca griji care ii face sa se transforme in animale in aceasta jungla sociala...ACEST timp s-a oprit pentru mine...sau poate pentru ca vorbeam cu o persoana draga la telefon...in fine nu stiu ce s-a intamplat dar a fost magie.Vorbeam de timp...L-am invins.Dar a fost doar o batalie si nu stiu de ce cred ca nu o sa castig razboiul:(Simt ca m-am abatut de la ceea ce vroiam sa zic aici.Asa ca incerc sa vorbesc despre senzatiile declansate de aceasta unda de fotoni cu un colorit asa special.Zgomotul orasului m-a impins sa imi imaginez tot felul de plimbari prin tot felul de parcuri pierdute sau aflate intr-o zi de toamna.Cum imi imaginam mai demult o plimbare in parc...cu frunze acoperindu-ma cu mirosul toamnei tarzii ...cu elevi iesiti de la scoala tipand ,incepanad sa guste viata sa se ia la tranta cu timpul(pentru ei timpul nu si-a strans ostirea de griji si de insuccese ...nici macar de succese si fericiri) caci nu prea poti sa refuzi o asa sarbatoare a naturii ,o invitatie la opera viselor , cu perechi de porumbei umanizati ascunzandu-se si contribuind la concentratia vaporilor de dragoste (caci sa fim seriosi ...lumea si indeosebi frumosul reprezinta o solutie de dragoste in care concentratia de dragoste depaseste limitele dozei letale pentru suflete...) plus ca veteranii timpului se fac vazuti carand smocuri de frunze de colorite diferite tinandu-se de mainile tremurande ...tinandu-se strans . Mi-ar fi placut sa evadez in aceasta plimbare utopica dar din pacate a fost un film in care regizorul a fost ratiunea mea si actorii fictivi...
Mi-e dor de zilele de toamna cu copacii goi cu curtea scolii plina cu haine putin mai groase si cu un partener de conversatie cu un aliat care sa zica STOP! TIMP NU MAI EXISTI!...si totusi timpul se enerveaza si apune soarele iar noi mergem la culcare cu gandul ca ne vom vedea cand limbile ceasului se vor apropia de 12...
3 comentarii:
ba nene ce vrei sati comentez eu la articolu asta? e prea filozof pt mine. dak ai scrie si tu articole misogine sau despre rupturi anale si scurgeri abundente tias putea da si eu un comentariu pe masura. o sa vezi k in bucuresti timpu trece mult mai repede, il vezi trecand pe langa tine in fiecare putzoi care se grabeste sa ajunga la munca sau acasa pt a omora amantu din sifonier, vezi masinile grabite sa prinda verde si nu numai. o sati placa viata alerta de aici t mai dezmortzesti si tu k prea esti bleg :P
M-am pierdut printre randuri, incercand sa culeg esenta din fiecare cuvant…Spui ca am uitat sa iubim…iubirea la care ne raportam acum, si-a pierdut din valoare, a capatat alt sens. Avem o notiune gresita a dragostei, am ajuns sa spunem prea usor “te iubesc“”. In schimb, nu uitam sa ne iubim pe noi insine. Nu a zis nimeni ca e ceva rau in asta, dar intr-o “concentratie” prea mare devenim egoisti, orbi as putea spune. Si chiar daca ne iubim, nu iubim ceea ce trebuie din noi, pentru ca nici nu mai stim ce se ascunde in fiecare umbra a sufletului nostru si, nenorocirea este ca nici nu ne mai intereseaza...Suntem prea grabiti sa alergam in cursa asta nebuneasca a vietii, sa nu sarim vreun pas din acest algortim care ne-a robotizat pe toti, care ne-a transformat in sclavii timpului. Putini dintre noi reusesc sa se mai opreasca si sa-si asculte bataile inimii, sa caute in interior, sa invinga intunericul si sa priveasca prin acea crapatura de care vorbeste si Cohen (“There is a crack in everything /
That's how the light gets in”)
Ne-ai numit niste cautatori ai “perfectiunii”, dar care nu cauta unde trebuie. Poate ne este frica de imperfectiunea noastra si de aceea ne este mai usor sa-i analizam pe altii si sa scoatem in lumina “defecte” care nu au nicio relevanta pana la urma...
Revenid la chimie :P, din ce spui tu, reiese ca o “concentratie de dragoste“ poate fi otrava pentru suflet. Este foarte adevarat daca acea subtstanta este impura, daca nu, da-mi voie sa te contrazic! Daca este pura, nu ea este cea care te omoara, ci aceia care nu stiu sa o primeasca si sa o aprecieze.
Hai ca am aberat destul si cred ca ai adormit citind niste ganduri chinuite :D Si asa de final, ar fi super sa se faca ceata in jur din cauza “vaporilor de dragoste“…
Asa este suntem grabiti ...mereu intr-o graba nebuna..simtitm ca nu mai avem timp..unele teorii sustin ca aceasta se datoreaza rautatii existente pe Pamant...cu cat mai multa rautate cu atat mai repede trece timpul.
Ar fi bine daca ficare din noi ar cauta adevarul in aproapele de langa el.Oamenii sunt oglinzi insufletite, poti sa te vezi pe tine in ei,poti sa-ti vezi adevaratul eu,adevarata personalitate in fiecare om cu care interactionezi,dar, un lucru important este si atentia cu care te uiti intr-o oglinda deoarece imaginea este virtuala,imposibil de palpat...pe scurt daca nu te uiti atent poti gresi si te poti vedea intr-o alta ipostaza .
Si uite cautam atata si pierdem atata timp pentru a ne regasi pe noi insine cand am putea gasi raspunsul in alta parte...
Trimiteți un comentariu